Anxietatea te poate epuiza mental si are efecte asupra sanatatii si organismului. Din fericire, ea se poate reduce folosind o practica simpla, numita mindfulness. Aceasta practica are la baza ideea de a acorda atentie vietii de zi cu zi, fiind constienta de momentul prezent.
Practica aceasta are ca efect reducerea gandurilor si concentrarea pe corp si pe momentul prezent. Mindfulness este o tehnica simpla, care se poate aplica in orice moment, fiind necesare doar cateva exercitii pentru exersarea atentiei.
Iata cateva trucuri care te pot ajuta sa beneficiezi de momente de mindfulness pe tot parcursul zilei.
Participa la sedinte de meditatie ghidata sau mindfulness
Meditatia nu este dificila si te poate ajuta foarte mult. Exista posibilitatea de a folosi aplicatii, programe si meditatii ghidate online la care poti apela. Acestea reprezinta modalitatea ideala pentru a incepe.
Deseneaza sau coloreaza
Rezerva-ti cateva minute pentru a desena sau pentru a colora. Vei reusi usor sa intri in fluxul creativ care te va ajuta sa iti golesti mintea de ganduri si sa iti exersezi atentia.
Mergi la plimbare
Natura te va ajuta intotdeauna sa faci fata anxietatii si sa te relaxezi. Fii atenta la sunetele din jur, la senzatia pe care vantul o lasa pe pielea ta, la mirosuri si arome. Tine telefonul in buzunar sau, mai bine, lasa-l acasa si concentreaza-te doar pe ceea ce te inconjoara.
Doreste fericire altor oameni
Pe parcursul zilei ai nevoie doar de 10 secunde pentru a dori binele unei persoane aleasa la intamplare. Este o practica mentala si nu trebuie sa ii spui nimic persoanei respective. Pentru a reusi, insa, este necesar sa intri intr-o stare pozitiva. Acest exercitiu il poti practica in orice moment – pe drum spre serviciu, la birou, la sala sau in timp ce astepti la coada.
Poti plusa cu aceasta tehnica folosind-o pentru a dori binele celor care te-au enervat sau te-au suparat si pentru a depasi momentele neplacute.
Priveste cerul
Indiferent de ceea ce faci, cand esti afara nu uita sa te opresti pentru cateva secunde, sa inspiri adanc abdominal si sa privesti cerul, norii, stelele. Ofera-ti astfel ragazul pentru a-ti aminti ca grijile personale sunt minore fata de maretia universului.
Alege o activitate cu care sa iti exersezi atentia
Alege o activitate banala asupra careia sa iti indrepti intreaga atentie. Poate fi vorba despre prepararea unei cesti de ceai – o tehnica pretuita in multe culturi din intreaga lume. Fii atenta la fiecare pas si retine cat mai multe detalii. Cum arata ceainicul, cum miros frunzele de ceai, cum arata apa cand o pui in ceasca, cum se simte caldura aburilor pe piele, etc. In final, savureaza ceaiul pe indelete, bucurandu-te de fiecare inghititura.
Lasa telefonul din mana
Chiar ai nevoie sa porti telefonul cu tine peste tot? Lasa telefonul pe masa si uita de el, ocupandu-te doar de activitatile zilnice, cu maxima atentie si dedicatie.
Transforma treburile gospodaresti intr-o sedinta de relaxare
In loc sa te lasi obsedata de numarul mare de treburi gospodaresti, foloseste-le de ele pentru a te relaxa si a te simti bine. Danseaza in timp ce speli vasele, concentreaza-te pe felul in care mopul aluneca pe gresie in timp ce speli pe jos sau respira de cinci ori lent in timp ce astepti sa se termine ciclul cuptorului cu microunde. Orice activitate domestica poate deveni o sansa pentru minfulness.